Consilierii PNL Bucuresti au votat bugetul PMB
Capitala are nevoie de investiții, iar bucureștenii de condiții civilizate de trai. Mijloace de transport moderne, iluminat public cu led, locuri de parcare. Doar că bugetul inițial nu le prevedea. Astfel că liberalii au impus condiții!
Diana Mardarovici, Consilier General și purtătorul de cuvânt al consilierilor generali PNL: „Proiectul de buget nu era unul care să atingă complet toate nevoile bucureștenilor, iar grupul PNL a adus un amendament util pentru aceștia.
Printre cele mai importante se numără:
☑️ Un plus de 100 de milioane de lei alocați pentru modernizarea transportului public. Aici vorbim în special de tramvaie. Așteptăm nu mai puțin de 70 de tramvaie modernizate (scaune noi, tapițerii noi, etc.) care să circule de anul acesta în București.
☑️ Am suplimentat cu 54 de milioane de lei bugetul pentru drumurile publice. Avem în vedere 13 locații de parcări în afara străzilor și ale bulevardelor. Continuăm să eliberăm trotuarele oferind soluții.
☑️ 20 de milioane de lei au fost adăugați pentru iluminat public. În sfârșit, vom avea buget pentru a implementa iluminatul cu led!
☑️ Nu în ultimul rând, am plusat un milion de lei pentru proiectul „Bugetare Participativă”. Din 2021 am insistat pentru a continua acest proiect, iar anul acesta vom avea un buget mai mare.
Vom vedea rezultate!”